Așa cum se învață salcâmul cu lumina
Când primăvara sună din cornul înverzirii
Si eu am înțeles că mi-e iertată vina
Și sorb cu tot nesațul splendorile iubirii.

Așa cum roata vieții se-nvârte și te lasă
Pe prispa risipirii de amintiri vetuste
Și eu frământ o pâine de dâră luminoasă
Din care cei flămânzi de adevăr să guste.

Așa cum vița simte imboldul primăverii
Să își deschidă ochii la razele subțiri
Și eu presimt că cerul își numără năierii
Ce-mi vor cânta preludiul eternei străluciri.

Așa cum turma urcă la munte și coboară
Mai plină de vigoare după atâția miei,
Și eu mă urc în rugă a înmiita oară
Să-nvăț făgașuri drepte pe brațul gloriei.

Și-așa cum ploaia vede uscatul fir de iarbă
Și-l spală, îl îmbracă într-o curată haină
Tot astfel ochii mei obișnuiesc să soarbă
Divina mângâiere din cina cea de taină.